CURS SIMBOLURILE DIN TAROT. STUDIUL ARCANELOR MAJORE

Autor: SUADA AGACHI

Despre curs

Lumea în care trăim se poate descifra studiind arcanele din tarot. Evenimentele din lume și din viața noastră le putem înțelege în cel mai profund sens datorită acestui instrument antic și bogat în cunoaștere. Cine reușește să pătrundă în sensul cel mai profund al lor își poate înțelege atât propria persoană cât și ceea ce îl înconjoară. Tarotul a fost, este și va fi unul din cele mai puternice instrumente de descifrare a vieții în care noi trăim.

La cursul „Simbolurile din Tarot. Studiul Arcanelor Majore” nu învățăm divinație, ci pătrundem în profunzimea simbolisticii vieții. Arcanele Majore sunt chei ale cunoașterii, oglinzi care reflectă etape, lecții și aspecte esențiale ale existenței noastre. Prin studiul lor, descoperim cine suntem cu adevărat, cu care arcana ne asociem și ce mesaje ne transmit acestea despre drumul nostru personal.

De asemenea, învățăm cum, prin formule de etalare bine alese, putem obține informații valoroase atât despre noi, cât și despre cei din jur, înțelegând mai clar relațiile, provocările și potențialul fiecăruia. Acest curs este despre autocunoaștere, simboluri vii și înțelesuri profunde, nu despre predicții, ci despre descoperirea de sine.

Tematica evenimentului:

  • introducere generală Tarot
  • structura celor 78 de cărți de Tarot
  • studiul celor 22 de arcane majore
  • analiza fiecărei cărți de tarot din arcanele majore
  • simbolurile mistice
  • analiza numelui prin arcanele majore
  • mesajele ascunse în cărțile de tarot
  • înțelepciunea vieții transmisă prin tarot
  • identificarea problemelor și a traumelor prin asociere cu fiecare carte de tarot
  • identificarea oamenilor din viața noastră prin studiul personajelor din tarot
  • fizionomia în tarot. Analiza chipurilor ilustrate și identificarea lor la oamenii din jurul nostru
  • limbajul trupului și comunicarea nonverbală în cărțile de tarot
  • identificarea intențiilor ascunse ale celorlalți prin asociere cu mesajele din cărțile de tarot
  • utilizarea cărților de tarot în viața de zi cu zi
  • utilizarea arcanelor majore în creație
  • cărțile de tarot și sensul vieții.

 

Cunoașterea omului prin descifrarea arcanelor majore

Tarotul reprezintă de secole una dintre cunoașterile cu cel mai înalt nivel de complexitate și înțelepciune. Mulți sunt cei care și-au dedicat viața studiului acestui vast sistem de simboluri și care au descoperit în imaginile cărților de tarot cel mai puternic instrument de cunoaștere.

Fiecare din cele 22 de arcane majore și 56 de arcane minore ascunde mesaje, sfaturi și învățături într-un misterios amestec de simboluri, culori și semne. Regnul mineral îl completează pe cel vegetal, regnul animal este supus omului, iar peste toate veghează cu înțelepciune aștrii zilei și cei ai nopții. Atât virtuțile cât și păcatele sunt atent conturate și materializate în cea mai expresivă formă a lor, la fel cum întâlnim mesagerii înaripați ai binelui sau iscoadele provocatoare ale răului.

Cărțile de Tarot sunt magice, mistice și pline de înțelepciune. Gradual, inițiatului i se vor dezvălui tainele pictate cu atâta pricepere, mai întâi prin studiul personajelor (poziția și limbajul trupului, fizionomia și expresivitatea), a peisajelor, a culorilor, semnelor și simbolurilor. Avansând, pătrundem apoi taina numelui poziționat la baza fiecărei arcane majore, îi înțelegem semnificația, sensul și legătura pe care o poartă cu alte arcane de tarot, pentru ca mai apoi, cele mai profunde înțelesuri să fie completate prin studiul înțelesului numerologic al fiecărei cărți în parte.

Indiferent care ar fi situația în care te afli la un moment dat în viața ta, cărțile de Tarot îți vor indica de fiecare dată alegerea înțeleaptă pe care să o faci. Se crează în acel moment o legătură intimă și prietenoasă, prin care fiecare va regăsi în sine răspunsul de care are nevoie. Imaginea privită are puterea de a transforma și vindeca în același timp.

Tarotul nu reprezintă un instrument de divinație ci mai degrabă unul dintre cele mai puternice mijloace de cunoaștere de sine și a mediului înconjurător, de dezvoltare și realizare. Cu ajutorul acestei cunoașteri vei ajunge să te cunoști în profunzime, să conștientizezi statutul pe care îl ocupi – atât socio-familial cât și material sau profesional. Tarotul reprezintă într-adevăr un instrument prin care să-ți dezvolți adevăratele calități, înțelepciunea cu care ai fost înzestrat încă de la naștere și intuiția.

Conținut curs

Lectii

  • Simbolurile din Tarot – Reguli de desfășurare a cursului
    07:48
  • Simbolurile din Tarot – partea 1
    48:18
  • Simbolurile din Tarot – partea 2
    52:37
  • Simbolurile din Tarot – partea 3
    53:57
  • Simbolurile din Tarot – partea 4
    55:53
  • Simbolurile din Tarot – partea 5
    50:05
  • Simbolurile din Tarot – partea 6
    54:31
  • Simbolurile din Tarot – partea 7
    50:03
  • Simbolurile din Tarot – partea 8
    57:07
  • Simbolurile din Tarot – partea 9
    57:35
  • Simbolurile din Tarot – partea 10
    53:28
  • Simbolurile din Tarot – partea 11
    53:33
  • Simbolurile din Tarot – partea 12
    51:11
  • Simbolurile din Tarot – partea 13
    48:27
  • Simbolurile din Tarot – partea 14
    52:59
  • Simbolurile din Tarot – partea 15
    48:18
  • Simbolurile din Tarot – partea 16
    50:10
  • Suport de curs – PARTEA 1
  • Suport de curs – PARTEA 2

Testimoniale

Shopping Cart
Scroll to Top